În căutarea unui stil de viață sănătos, tot mai mulți consumatori au început să se orienteze spre produsele BIO. La rândul lor producătorii din industria alimentară au încurajat și exploatat această tendință aducând pe rafturi o gamă infinită de produse cu etichetă BIO- de la cereale și biscuiți la ceaiuri și cosmetice.
Promovate ca având calități nutriționale superioare și fiind cultivate fără îngrășăminte și pesticide, aceste produse au un preț pe măsură. Însă nu întotdeauna investiție financiară merită, mai ales când putem consuma produse locale, de sezon, obținute prin metode responsabile și NEintensive de producție.
Dintre cele 43 de categorii de fructe și legume prezente în Ghidul pesticidelor, cele 10 produse care urmează au o încărcătură de pesticide foarte redusă chiar și atunci când sunt cultivate prin metode convenționale, deci sunt sigure pentru consum și în varianta ne-BIO:
✅ legume- broccoli, vinete, varză, ceapă, sparanghel
✅ fructe- banane, kiwi, mango, ananas, avocado.
Anumite fructe și legume necesită cantități mai mari de pesticide față de altele, de aceea merită să cheltuiți în plus pentru varianta BIO (agricultură biologică) în cazul următoarelor 10 produse:
🆎 legume-ardei gras, țelină, salată, spanac, cartofi
🆎 fructe- mere, pere, piersici, căpșuni, struguri.
Dincolo de polemica BIO/ne-BIO, un pericol mult mai mare pentru sănătatea noastră îl pot reprezenta OMG-urile (organismele modificate genetic). Într-o lume în care semințele sunt ameliorate genetic ca să reziste la boli și paraziți, este greu de identificat ce produse mai sunt în prezent ca odinioară- mai ales că și la capitolul “etichete”, legislația este deficitară.
În concluzie singurul criteriu de alegere a unui produs de pe raft este să fie minim procesat. Și dacă se poate să fie obținut din ingrediente puține, banale/clasice. Cât despre fructe și legume, carne și pește, lapte și ouă, avem nevoie de furnizori/producători de încredere, care să respecte și alimentul, dar și mediul înconjurător. Iar siguranța alimentară trebuie să fie completată de calitate, degeaba cumperi un produs BIO care este plin de zahăr și grăsime! Ce să mai spun de gust, că l-am pierdut cu totul din vedere…un aliment trebuie să fie în primul rând BUN la gust, e o condiție mai presus de toate!! – scrie reputatul nutriționist.
Sursa stire ampress.ro