Valentin Spătaru este noul Country Sales Manager ViewSonic în România - Comunicate de presa si articole

valentin-spataru-este-noul-country-sales-manager-viewsonic-in-romania

ViewSonic Corp., unul dintre liderii globali pe piața soluțiilor de afișare, anunță numirea lui Valentin Spătaru în funcția de Country Sales Manager pentru România. Compania ViewSonic este cunoscută pe piața din România în principal pentru echipamente de gaming şi profesionale, produsele sale fiind distribuite prin canalul de parteneri ai ELKO Romania.

“Piața soluțiilor de afișare a crescut în ultimii ani, ViewSonic dezvoltând soluții potrivite pentru orice stil de viață, de la scenarii de activitate hibride, cum este munca și învățarea, la bucuria pe care o oferă conținutul de divertisment, indiferent că este vorba despre sesiuni de jocuri sau maratoane de seriale”, a spus Valentin Spătaru, Country Sales Manager ViewSonic România, completând: ”Rolul meu acum este de a dezvolta și mai mult canalele de prezență în România pentru a ne poziționa ca furnizor de soluții de afișare pentru zona de business și educație, unde ViewSonic a lansat în ultimul an o serie de tehnologii dedicate eficienței și nevoilor actuale de învățare la distanță sau hibridă care simplifică activitatea și pe termen lung”. Înainte de a se alătura ViewSonic, Valentin Spătaru a dobândit o experiență de peste 13 ani în zona de distribuție IT pe partea de soluții de afișare.

ViewSonic își propune să ofere o tranziție ușoară și sigură către învățământ la distanță și muncă de acasă, precum și experiențe vizuale de calitate, adaptate trendurilor actuale. Compania ViewSonic organizează diferite campanii de promovare a soluțiilor vizuale de calitate, precum și implicarea socială a publicului larg. Spre exemplu, prin colaborarea cu artiști grafici sau fotografi celebri, campania “Anul Culorilor” propusă de ViewSonic în jurul produselor ColorPro se va desfășura la nivel internațional pe durata întregului an, de la 1 februarie până pe data de 30 noiembrie 2021. În fiecare lună, participanții vor fi invitați să publice fotografii pe pagina de Instagram ColorPro, folosind hashtag-ul #MyVisionPrecisely.

Sursa stire svnews.ro